Un gând de departe...

... bine ai venit amară tristețe...


Recunosc. Nu mă recunosc. Nu vreau să știu dacă acesta sunt eu cu adevărat.

Încerc. Vreau să mai încerc. Nu vreau să treacă zilele și nopțile și să rămân cu sufletul neîmpăcat că n-am mai încercat.

     Doare. Nu vreau să doară, dar doare. M-am trezit în fața unui suflet ce acum două luni îmi era total anonim. M-am trezit așezat de către destin în fața unei noi provocări. Se zice că dragostea nu vine anunțată, nu apare când te aștepți. Doar însă atunci când trebuie să o împărtășești și nu ai cui. Căci acel suflet a dispărut, asemenea unei Fete Morgana pentru prințul rătăcit în deșerturile nesfârșite. Ba nu a dispărut. Este acolo, dar sunt prea orbit să pot înțelege că încă există, încă pulsează în ritmul vieții. Dar e o viață doar de el știută, doar de el trăită. Care el? Cum care el? Acel suflet neînfricat care s-a încumetat să se încreadă în ce e atipic, în ceea ce s-a crezut a fi eterna și supremă iubire.
     Paradoxal. Acel suflet deși atât de îndepărtat din multe puncte de vedere, îmi este apropiat nespus de mult, și cam tot din atâtea puncte de vedere. Singura diferență este că ne leagă doar un gând bun, un gând împărtășit dar nereflectat în faptă totodată. Vreau să sar mai sus de acest gând. Vreau să-mi întrec limitele. Odată reușeam. Odată reușeam să aduc soarele și marea, luna și noaptea de vară în „sufletul” ei... a acelei „entități” denumită iubire. Reușeam să închin ode acestei mari și unice trăiri. Nu mă mai recunosc...
Mirificului zâmbet de departe ce-aș putea să-i mai spun... ce-aș putea să-i mai cer atunci când el strecoară dintr-o suflare o vorbă atât de grea pentru suflet, dar atât de sinceră... „doar prieteni”... Doare. Nu vreau să doară, dar doare...
     O noapte de pomină. O surpriză de proporții cosmice. O iubire neîmplinită, dar o trăire atât de frumoasă. M-am blazat. Nu îmi stă în caracter, dar cedez de dragul acelor doi ochi de catifea și las totul pe umerii bunului meu prieten... timpul. Până într-o zi, când și el îmi va întoarce spatele... dar până atunci, inima-i ce-i bate în pieptul plin de iubire, va fi fost cucerită... e o probabilitate ce sunt gata să mi-o asum. Încerc... lupt... am încercat... dar lupt...
Să iubesc e tot ce mi-a rămas...

          Cu drag, încântător înger de pe Bârlad...