Da. S-a realizat. După mai multe luni de lupte interne duse în adâncurile minții mele, am izbutit în această seară târzie de februarie să-mi creez propriul blog. Și nu pentru că ar fi așa greu de realizat, ci pentru că pur și simplu nu știam rețeta spre pune pe tapet ceea ce gândesc. Nu sunt de fel un om comunicativ. Nu mi-a plăcut niciodată să ies să stârnesc discuții pe diferite teme, să fiu vioara întâi într-o conferință. Dar nu m-am ferit niciodată în a spune ce simt. Am încercat în stânga și în dreapta la diferiți prieteni, cu sau fără ghilimelele de rigoare, să le spun ce am pe suflet, să le spun ce mă doare. Unii m-au ascultat doar din curtoazie, alții devotați au sărit în ajutor cu câte un sfat, iar o a treia categorie de persoane ce se cataloghează în a-mi fi drept prieteni, au râs. Fiecare are dreptul să facă și să reacționeze cum dorește.
În final am ajuns la concluzia că prin cuvânt exprimi și rămâne exprimat ceea ce ți-a trecut prin suflet, ceea ce ai vrut să zici odată și ai fost luat în râs sau, dimpotrivă, ajutat. Nu este un moft pentru mine, sau o „fiță” cum se uzitează termenul în anul 2011, ci îl consider o necesitate. Necesitatea de a transmite altfel persoanelor interesate și nu numai, cine sunt, ce vreau, unde doresc să ajung, ce vise am, ce percepții am, ce semnifică viața pentru mine în general, sau cum încerc a duce o luptă demult pierdută cu timpul crud și ireversibil.
Este târziu acum, spre 2 noaptea, dar parcă nu se resimte deloc oboseala după o lungă zi de muncă, încheiată cu două ore de „sintetic”, atunci când sunt în fața monitorului (un Liteon cu tub, de prin 2002), când știu că împărtășesc sentimentele tuturor celor ce citesc. Pun pariu pe viața mea că vor exista destui chibiți care să se distreze copios la vederea acestui blog, la citirea acestor rânduri și a viitoarelor. Dar nu mă deranjează, câtuși de puțin, dimpotrivă, mă întărește. Vreau doar să scriu ce simt și să simt când scriu... restul sunt baliverne.
În finalul primei „prelegeri” vreau să mulțumesc unei deosebite prietene pentru ajutorul acordat în crearea acestei pagini (numele i-l voi publica cu acordul ei în următoarele „episoade”), și să-i asigur pe toți ce dragi mie, dar și pe cei nedragi că tocmai a fost pusă piatra de temelie la romanul vieții mele... bun găsit, eternă viață!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu