Degradarea...

     Fac ce fac și iar mă prinde 1 noaptea treaz. Nu știu cât o voi mai duce așa, deja e prea mult. Sunt luni bune de când nu m-am mai culcat înainte de miezul nopții. Mi-am tot autoimpus acest lucru, dar slabe speranțe când mereu intervine câte ceva, ba o discuție pe net, ba alta la telefon, ba ceva interesant la TV. Și zău dacă îmi pare rău de vreuna dintre situații. La cât de rar am început să părăsesc domiciliul în ultima vreme (în afară de job) orice discuție e binevenită. Chiar mă gândeam uneori ce specie rară a devenit „prietenul” în zilele noastre. Cât de „triști” și de frustrați au devenit toți așa-zișii prieteni. Cică nimic nu le mai merge nici lor... cică viața-i o doamnă cu moravuri lăsate deoparte și pentru ei. Ei aș... de parcă m-am născut ieri și trebuie să înghit aceste gogoși. Dar n-ar recunoaște vreunul că s-a făcut un „greu”, că n-o fi fraier. Eu continui să-mi urmăresc principiul „mai bine puțin și bine decât mult și prost”. Așa că am găsit o explicație a ieșirilor rarisime din spațiul meu locativ.
     Cică mâine e Valentine's Day. Mă amuză teribil prostia românească. Dusă la extrem câteodată, ea capătă accente comico-dramatice când se apropie 14 februarie, 30 octombrie (cică e Halloween atunci, o altă imbecilitate). Vezi tot felul de gogomani și de gogomance care umplu până la refuz supermarket-urile să facă gras conturile producătorilor de plușuri și alte tâmpenii de acest gen. Este o mare bazaconie această „sărbătoare” și nu m-aș lepăda în a crede cam același lucru despre Dragobete, care e pe 24 februarie. Măcar atunci e în stil mioritic. Ce mai fac americanii ăștia... pe unii i-a „prostit” cu Fat Boy și Enola Gay, pe restul cu Valentine's crap. Chiar râdeam cu un amic, că mai bine i-ar sta acestui circ titulatura de „Ballentine's Day”.
     Azi am reînceput alergările... tot le-am reînceput de când a venit „sărăcia” de 2011, cum ar spune un „superstar” autohton cu nume de serial „blond”. După alte câteva zile de pauză am luat faleza superioară la ture, dar s-a văzut atașamentul excesiv față de comp și de TV arătat în ultima perioadă. Cam gâfâiam după 5 km, deci nu-i a bună deloc. Mâine reiau ciclul și tot așa, că altfel într-un an fac carieră în sumo.
Deci absolut nimic nu merge ascendent... și mi se pare normal, cică fuse 13 pt cine crede în d-astea. Pentru cine nu crede, ca mine, aș zice că apatia este generală, națională, și pe alocuri universală. Atunci să mă liniștesc.
     Poate singurele lucruri bune sunt prietenii deosebiți pe care mi-i fac în ultima vreme (Mihaela și Violeta sunt două persoane speciale), dar și întoarcerea „fiicei rătăcitoare” de pe meleaguri străine: bun venit acasă, Cornelia!

    Pe curând...