Dorință...

     Azi am „împlinit” o săptămână de când postez pe acest blog. Este foarte puțin în comparație cu zecile de luni adunate de alți bloggeri, dar nu mă dezic de la ideea mea. Mi-am ales drumul meu în acest context și mi-l voi urma întocmai. Spre surprinderea mea, am reușit să fac cel puțin o persoană foarte fericită cu scrierile mele, ceea ce mă bucură enorm. Într-o zi voi spune cine este acest suflet pe cât de misterios pe atât de frumos. Acum las tăcerea să se aștearnă. Pentru că pe piedestalul inimii mele tocmai am așezat un chip divin. Este genul de chip care nu te-ar face să-l părăsești niciodată dar căruia să-i arogi cuvintele potrivite este atât de greu... orice cuvânt este prea mic pentru EL...
    Nu m-am mai rugat demult. Dumnezeul meu m-a înțeles și m-a păsuit de-a lungul vremii. M-a ferit de boli, m-a ferit de ghinioane în cei aproape 26 de ani, și m-a lăsat de multe ori să văd printre cele mai frumoase laturi ale vieții. Marele regret este că niciodată nu I-am fost într-atât de recunoscător pe cât ar fi trebuit. Și nu știu dacă voi putea face asta în această viață. Și mi-e tare „rușine” să mă întorc la El acum, să-i cer un nou lucru, o nouă minune. Mai demult, o prietenă dedicată pe deplin Celui de Sus, mi-a spus că El ascultă rugămințile noastre, dar că „răspunsurile” ni le va da mai târziu, în timp. De obicei orice „răspuns” venit imediat, nu are „fiabilitate”, este ceva ce aduce bucurie pe termen scurt.
     Așa că, mă plec din nou în fața Lui, cu sfială, și-I cer iertare pentru tot timpul în care nu I-am vorbit, în care nu L-am crezut că e capabil de înfăptuirea minunilor. O, ce greșeală! Face minuni, dacă ai răbdare și le aștepți. Dacă te rogi mereu, nu doar când ai nevoie. Țin să precizez că nu sunt credincios de fel, cum poate am mai spus. Sunt doar convins că, odată, la răscruce de drumuri în viață, este nevoie de o îndrumare divină, de o „vorbă” cerească. Îi voi cere iertare pentru unele din păcatele la care I-am promis că voi renunța, dar se pare că nu am făcut-o deja. Și Îl voi ruga să-mi îndeplineacă dorința supremă: să te găsesc, să te regăsesc, să fim doar noi doi, pentru noi doi, pentru totdeauna. Știu că cer prea mult, știu că mi s-a oferit odată „paharul de cristal” dar n-am știut să-l țin cum a trebuit și l-am spart. Dar am convingerea că va veni clipa începând cu care zâmbetul tău îmi va bucura inima și privirea în fiecare dimineață... răbdare și speranță am... trebuie să învăț și să cred că dragostea adevărată n-a murit...
       Atunci Lui îi voi mulțumi în fiecare zi !

             Te aștept cu drag, dulce cânt al iubirii...