... Universul este pierdut în ochii tăi ...
Mă găsesc în fața unei noi provocări. Mă aflu în fața unei ființe nemaiîntâlnite. Mă aflu ÎN FAȚA TA! Deși acum ne desparte ceva distanță, deși suntem în locuri diferite din multe puncte de vedere, deși până și vremea este diferită de la tine până la mine, te simt. Te văd. Te aud. Te inspir. Inspir aerul tău primăvăratic... și este adorabil.
Apariția ta îmi oxigenează existența. Alura ta de lebădă, denotă bunătate și puritate. O bunătate greu de palpat, o puritate greu de crezut. Am vrut să mor odată. Acum am pentru ce să trăiesc. Mai apoi, am vrut să mă salvez. Dar m-am înecat în privirea ta. Am revenit cu picioarele pe pământ...
Da, sunt cu picioarele pe pământ. Și regret nespus. Dar poate visele sunt și aici, jos pe pământ. Nu totul se întâmplă acolo, în tărâmul iluziilor. Nu tot ce este minunat este ireal. Suflarea ta este cât se poate de reală. Tu ești cât se poate de pământeană. Și totuși cum... de ce?
De ce să fii atât de bună într-o lume atât de nebună? Cum reușești să mă contaminezi cu atâta bucurie, poftă de viață și beatitudine? Continui să mă întreb, continui să întreb... dar știu că nu rămân întrebări fără răspunsuri. Sunt atât de mic în fața ta. Mă plec pios în fața inimii tale și îi cer iertare... pentru că orice aș spune ar fi prea infim pentru grandoarea ei...
Viața mea e un dar prea mărunt pentru a-ți admira eternul tău surâs.
Cu mult drag, Everest al viselor mele...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu