Mirajul câștigului facil - partea 1

          ...într-un minut casinoul te face din om neom...

     Se zice că banul este ochiul dracului iar casinourile sunt casa lui. Nimic departe de adevărul acestei expresii am întâlnit în urmă cu două nopți. O aventură demnă de așezat pe soclu pentru standardele mele, patru ore în care drumul de la cerșetor la rege și retur a fost străbătut pe nerăsuflate.
     De asemenea, o altă vorbă din popor zice că „în viață trebuie să încerci de toate”. Iar Londra se mulează perfect pe aceste cuvinte, oferind absolut orice îți poftește inima, pentru absolut orice buzunar. Nu există extreme, nu există complexe, nu există timiditate, nu există scrupule, iar pe alocuri, nu există maniere. Închizi ochii și treci printr-o experiență din care tragi ce-i mai bun și conștientizezi distanța milimetrică a glonțului ce ți-a șuierat pe la ureche sau îți iei viața la mișto și o tratezi ca pe o mână la Blackjack.
     Seara nepereche de plictisitoare în care m-am afundat marți la serviciu a avut un final pe cât de neașteptat, pe atât de pasionant. Cu doi colegi, un evreu și un albanez, cu care de altfel mă înțeleg mai bine când nu știm unul de celălalt, s-a căzut de acord să „facem o bilă” după un program extenuant de plictisitor. O marți seară ce se voia a fi prologul unei zile libere pe care o așteptam ca pe pâinea caldă, avea să se transforme într-o aventură de povestit la nepoți.
     Colindând vreo jumătate de oră prin împrejurimile locului de muncă alături de cei doi, am tras concluzia că, fiind marți noapte, nicio șansă de bilă, bere sau orice altceva decent de distracție. Așa că am trecut la ceva „indecent”: casinoul. Pentru mine prima experiență, pentru ei tot prima, dar în ultimul an.
     După ce la intrare ți se iau toate detaliile din pașaport (sau permis auto) și adresa actuală, ți se face o fotografie cu camera de filmat de la recepție, apoi ești bun de „biban”. Adică de făcut conturile groase gazdelor, de altfel, extrem de amabile și serviabile. Ți se înmânează un permis de membru, care nu știu ce facilități oferă pe viitor, dar care îți dă posibilitatea să faci cunoștință cu lumea posesorilor de bani, sau a oamenilor fără cap, mai pe scurt.
     O sală destul de mică se prezintă ca „antreu” plină cu „păcănele” și rulete electronice. Aici nu prea se înghesuie lumea, pesemne că banii groși nu se fac niciodată aici (sau nu se pierd atât de mulți). Trecând în „compartimentul” următor, ne întâmpină o tipă ce nu se ridica la standardele fizice „impuse” de un casino. A stârnit zâmbete cu vocea enervant de subțire cu care dorea să ne invite la barul din dotarea casinoului și am trecut-o la secțiunea „să zâmbim înainte să plângem”.
     Poate câțiva din cei care vor citi postarea cunosc deja, alții poate nu. Cert este că lumea din interiorul unui casino este extrem de calmă dar agitată totodată, extrem de consumată de fapte, dar agilă la orice arătare a unei cărți sau număr norocos. Hainele de pe „dânșii” par făcute doar pentru prezentări de modă, par de unică purtare, doar în casino, haine acoperite cu parfumuri scumpe de-ți dă impresia că înoți într-o sticluță de Hugo Boss sau Paco Rabanne. Noi, cei 3 care parcă venim din altă lume (deși unul dintre colegi deține mai mult sau mai puțin un restaurant) facem abstracție de ce vedem și căutăm cât mai rapid să ne infiltrăm la o masă cu „intrare” ieftină. Recomandările pentru un câștig rapid și cât de cât consistent sunt îndreptate spre poker.
    
     În următoarea postare: cum e să bați dealer-ul la el „acasă”, cum să te crezi cocoș în patria vulturilor și ce-ți poate face o femeie care știe meserie... va urma.

Hendon Park - Fabrica de kilometri

           ...în pregătirea unei curse, locul sfințește atletul...

     
     Pentru că au mai rămas puțin peste 3 săptămâni până la întrecere, abordarea de pe „ultima sută” reprezintă oarecum cheia reușitei. Strategia, tehnica, pregătirea mentală pentru un asemenea eveniment se pot dovedi inutile în ziua concursului dacă ele nu au fost prelucrate într-un mediu cât mai propice. Alegerea locului de desfășurare a antrenamentelor este la fel de important ca modalitatea în care ele sunt efectuate.
     Fiind un sport care necesită foarte mult consum de oxigen, și pe o durată lungă de timp, spațiul alocat alergărilor trebuie să fie cât mai „aerisit” posibil (fără surse de poluare în jur), cât mai departe de stres (cu cât mai puțină lume de ocolit, cu atât mai bine) și, pe cât posibil, variat (pentru a ține la distanță plictiseala dată de eventuala învârtire într-un cerc). Nici alergatul pe bandă, în sală, nu este de lepădat, dar, din multe motive lesne de înțeles, este infinit mai bună practicarea acestui sport în aer liber.
     Botezul l-am făcut la jumătatea lui august 2011, la două săptămâni după aterizarea mea pe plaiuri britanice. Hendon Park, căci despre el urmează să scriu în următoarele rânduri, este o mică bijuterie naturală aflată în sânul unui meleu de comunități: evreiești, indiene și, pe alocuri, britanice. Cu cele 12 hectare afișate ușor în pantă, o mică terasă (Hendon Caffe), câteva spații de joacă (terenuri de tenis, baschet, imaș pentru pasionații de fotbal) și un excelent de bine gândit loc de joacă pentru copiii de până la 8-10 ani, toate făcute, dar mai ales întreținute, cu bun gust, Hendon Park se dovedește a fi de departe un foarte bun loc pentru pregătirea unui concurs de alergări. De altfel, în 2009/2010, Hendon Park a primit distincția Green Flag din partea Departamentului Național pentru Comunități și Administrație Locală în Marea Britanie, întrucât a bifat principalele criterii pe care trebuie să le îndeplinească un parc aici: un loc ospitalier, care să ofere confort și siguranță, sustenabilitate, conservare și în care să fie implicare din partea comunității.

     În formă dreptunghiulară, parcul oferă 1.5 km de drum, foarte curat, cu diferite nivele de dificultate. Exceptând cărările ce-l străbat în interior, și pe care rareori le-am „petrecut”, parcul pare a fi un cumul de terenuri de fotbal puse cap la cap. Departe fonic de traficul „nervos” de pe autostrada Hendon Way, ce, geografic, este la doi pași, populat mai mult de veverițe și păsări decât de oameni, Hendon Park are toate ingredientele unui loc aproape perfect pentru pregătirea în tihnă a kilometrilor ce vor veni.
     Lățimile acestui dreptunghi sunt „brodate” de străzi liniștite, pe care abia dacă auzi trecând câte o mașină. Aceste bucăți de parc sunt părțile minore ale traseului, locurile de exersat sprinturi sau de relaxare, după caz. Latura de est se află în pantă, o alergare liniștitoare la vale, de relaxare, însă pe partea cealaltă, pe vest, se urcă (la începutul dealului ușor abrupt) lin, paralel cu Northern Underground Line, linie aflată practic la 10-15 metri de respectivul drum. Parcul este cotat ca Rezervație Naturală Locală și din acest motiv (pentru că linia de Underground se învecinează cu el).

 

     Singurul lucru care mă afectează direct, și pe care-l privesc ca un mare defect al tuturor parcurilor din Londra, este acela că noaptea nu sunt luminate. Bineînțeles, iarna, după ora 16, orice activitate se practică doar la lumina lunii. Atunci traseul era altul, evident.
     O izbândă, fie ea și personală, se pregătește din timp, iar munca depusă prezintă o satisfacție mai mare la sfârșit. Însă, mediul în care succesul este preparat își va trage mereu partea leului... sau a lirei, după caz.

Despre un clasic... Road to West Ham - Part 1

           ...pentru mine, o oră de alergare este comparabilă cu o oră de orgasm pur...

     Mulți știu că în fiecare zi aduc sportul la rang de religie, din orice perspectivă l-aș privi. Însă puțini știu că unele discipline le practic cu o seriozitate și o rigurozitate demnă de profesionalism. Fără nici cea mai mică umbră de laudă, subliniez faptul că punerea în practică a sportului a reprezentat pentru mine mereu o provocare, o descoperirea a calităților sau defectelor fizice, a dezvoltării mentale și a forțării limitelor. Pentru mine sportul mereu a însemnat un mijloc de autoeducare.
     Viața, prin multiplele ei ramuri, mi-a oferit până acum nenumărate șanse să-mi încerc „mâna” la diferite sporturi: fotbal, tenis (de câmp, dar mai ales de masă), badminton, patinaj, ciclism sau handbal (mai ales în școala generală) dar toate la nivel amator, sau mai jos chiar. Însă nimic nu am luat vreodată mai în serios cum am luat alergatul. Pe cât de simplu pare acest sport, pe atât de complex se dovedește a fi.
      Totul a început în toamna lui 2009. Până atunci obișnuiam să alerg ocazional, având în vedere că mișcarea principală o făceam jucând fotbal în weekend-uri sau cu diverse ocazii, alergatul era la rubrica „și altele”. Până când, într-o zi, am hotărât să fac mai mult de atât. Am decis că ar fi mai provocator dacă aș alerga într-un cadru organizat, cât de cât. Gând la gând cu bucurie, cum se zice, în acea perioadă am întâlnit și un articol dintr-un ziar local despre un fost coleg de breaslă, Cezar Amariei, care participase la primul său maraton. M-am pus la punct cu pașii urmați de el în pregătirea unei întreceri de o asemenea anvergură și am trecut la rândul meu la treabă. Primul obiectiv a fost semi-maratonul internațional de la București din 17 octombrie 2010.
     După o vară extrem de propice antrementelor și o rigoare demnă de cazarmă (cu treziri constante la 7 dimineața și regim alimentar aproape strict) am izbutit să mă pun la punct în 10 săptămâni pentru a lua startul la acest eveniment sportiv. N-a mai contat și nu va conta vreodată pentru mine locul (395) sau timpul obținut (2 ore și 36 min) la acest semi-maraton; esențială a fost experiența în sine, abordarea fizică dar mai ales psihică a unui asemenea concurs, întrecerea cu tine însuți. Medalia acordată celor care au terminat cei 21.09 km stă drept dovadă a faptului că am bifat toate cele enumerate anterior.
     Viața s-a scurs implacabil și, din păcate, n-am reușit să mă mai înscriu la altă întrecere (atât din cauza timpului, dar și din cauza pregătirii precare) până la începutul acestui an. Mi s-a ivit însă ocazia alegerii unei curse de 10 km (așa de încălzire cum îmi place să zic) ce va avea loc pe 15 aprilie. Curiozitatea este cu atât mai mare cu cât alergarea va avea loc pe tărâm străin pentru mine.
      Voi încerca de astăzi, cu 27 de zile înainte de startul acestui concurs numit „Newham Classic 10k”, să țin o evidență a antrenamentelor, mai mult personală, dar dacă cineva urmărește ca fan acest lucru, nu-mi rămâne decât să mulțumesc.
      Timpul liber extrem de scurt și de prețios mi-a permis să acord atenție prea puțină antrenamentelor în ultima perioadă. Greu mai reușesc să strâng 15-20 de km alergați săptămânal, dar acum voința este cea care va prima, cel puțin până pe 15 aprilie. Am lăsat în urmă sesiunile de 8-10 km alergați în urmă cu 3 săptămâni, și m-am concentrat pe acumularea de rezistență pe distanțe scurte 4-6 km. Obiectivul propus pentru această cursă este scoaterea unui timp de sub o oră, chiar și cu o secundă, aș considera-o o performanță.
     Cei 4 km de astăzi au fost de bun augur... cred că dacă mai așteptam până luni deveneau anevoioși. Mi-am pregătit bine temele și organismul a răspuns satisfăcător unui traseu destul de incoerent cu zone de deal și vale destul de pronunțate. După o zi istovitoare la muncă și un somn pe care-l vreau de minim 7 ore, urmează mâine 6 km cu target „sub 44 min”. Un clasic mă așteaptă, clasic mă pregătesc. Un hobby, o evadare din rutină, o relaxare psihică, o metodă de a fi doar cu tine însuți și de a nu te plictisi: clasicul alergat.

Pe curând...

          Într-o zi vine un moment când trebuie să fii doar tu cu tine însuți... a venit acea zi !

     Bucurii sincere. Stârnesc deoparte și de alta a prietenilor adevărați și a ipocriților din jurul meu diferite reacții începând cu această zi, începând cu această postare. Sătul de a mai aștepta capătul tunelului, și implicit luminița ce ar schimba (probabil) cursul unei vieți monotone, trag puțin pe dreapta pentru a prinde din nou acea răbdare izbăvitoare. Opresc motoarele unui optimism imperturbabil într-o trecută vreme, și dau drumul unui somn pe care, de ce să mint, acum îl vreau cât mai lung.
     Niciodată n-am trecut prin atâtea decepții pe „metrul” pătrat, prin câte am trecut în ultimele 2 săptămâni, mai ales în plan (senti)mental. Inutil să detaliez, inutil să arunc cuvinte ce pe unii ar durea poate nemeritat, inutil să mai bat la cap oameni care, nu-i așa, au și ei problemele lor cum am și eu problemele mele. Poate, pe alocuri, sunt inutil eu însumi, sau, ca să nu fiu chiar atât de dur cu mine, n-am știut să fiu pe cât de util a trebuit din diferite puncte de vedere.
     Am obosit să mai argumentez și să mă gândesc la ceea ce credeam utopic că va da un sens „alergăturii” mele prin acest labirint străin, departe de casă. Am devenit prea nerăbdător și îngrijorător de nepăsător față de cei care nu-mi vorbesc privindu-mă în ochi, față de acele chipuri nevăzute dar din cale afară de „sincere”, față de vise neîmplinite. Am tras singur sforile pentru un viitor în și mai multă liniște, dar nu în blazare, în și mai mult „somn”, dar nu în pesimism.
     O vreme nu voi mai exista. Pentru nimeni. Decât pentru casă și pentru cei ce implică serviciul. Regret decizia față de persoanele care nu merită asta, ele se cunosc care sunt, dar nu regret, și îmi pare rău că nu mă lasă inima să fac mai mult, față de cei ce merită ignorați. În speranța că această liniște deplină îmi va da o mână de ajutor și că nu mă va duce mai mult în depresie, mulțumesc celor care m-au ajutat, și îi disprețuiesc pe cei ce mi-au pus piedici prin orice mijloace posibile. Viața merge mai departe... pentru unii... pentru mine nu. Momentan.
     Pe curând !

Femeie...

           ...îmi dedic cuvintele unor ființe pe cât de speciale pe atât de rare...

Mă naști, mă aperi, mă educi
Și mă hrănești din a ta palmă
Cu vorbe calzi mă bați de mă usuci
Te iubesc nemărginit, mamă !

În brațe printre vise tu mă porți
Și ai fost și brută și cinstită
Iubire ne împărtășim pân-om fi morți
Te iubesc nemărginit, iubită !

Tu, zilnic mă lovești cu a ta mireasmă
Și inima-ți pare zidită sub o cheie
Orice bărbat aleargă și dup-a ta fantasmă
Cum să nu te iubesc, femeie?

          ...La mulți ani tuturor femeilor din lume, cu un plus de gând, simțire și căldură sufletească femeilor pe care le cunosc !...