Asaltat cu mesaje încă de la primele minute ale zilei... calendaristice. Cum miezul nopții m-a prins iar treaz, facebook-ul a fost primul martor al acestor felicitări. Cele de pe 1 iunie nu se pun, pentru că niciodată nu mi-am găsit explicația pentru care cineva ar felicita pe altcineva înainte... dacă nu pleacă de unde nu mai poate comunica. Mă rog... se acceptă orice felicitare, venită oricând, dar un semn de întrebare rămâne.
Anul acesta, cei 26 de ani împliniți sunt într-o umbră deasă. Ceea ce a început pentru mine pe 29 mai, încă nu s-a terminat, în niciun fel, așa că nu-mi pot permite să mă bucur pe deplin de sărbătoare. Rămân doar întrebări, speranțe, rugi adresate Celui de Sus pentru ca situația dramatică în care ne-am găsit în acea duminică dimineața să se remedieze.
Altfel, este singura zi în care, în mod normal, te simți cel mai important om de pe Pământ, ai impresia că toți se uită la tine, că toți se comportă cu tine ca și cu un "bibelan de porțelou". Probabil vor mai continua mesajele, felicitările, iar asta nu mă va întrista. Dimpotrivă îmi va da măsura în care cineva (cunoscut sau mai puțin cunoscut) mă apreciază în vreun fel posibil.
Pe această cale, vreau să le mulțumesc tuturor care m-au felicitat sau care mă vor felicita până la sfârșitul zilei, dar și celor care nu o vor face, pentru că îmi oferi răspunsul la întrebarea "cine mai merită în ziua de astăzi?"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu