O ușă închisă brusc, trântită în nas speranței, tocmai a fost pusă la pământ. Ea, speranța a triumfat, în ciuda aparențelor, în ciuda lucrurilor verosimile ce ni se afișau "in your face" cum zic amicii mei, englezii... evident, lăsându-ne fără replică. A supraviețuit, supraviețuiește. Un suflet minunat a biruit în fața crudei sorți ce i se arăta. O minune a fost înfăptuită, iar stupefacția și bucuria noastră au fost nemărginite.
Pare că, odată cu această zi de luni, începe o nouă eră. Începe ceva ce n-am crezut că va mai fi vreodată, ceva viu, ceva ce tinde să prindă culoare, ceva pentru suflet. Nu știi cui să mulțumești, pe cine să iei în brațe, cui să te rogi în semn de mulțumire. Probabil Celui de Sus, dar nefiind atât de "atașați" de El, ne e greu să facem asta. Dar trebuie recunoscut și "meritul" Lui. Trebuie recunoscut și meritul medicilor, dar trebuie supraapreciat și meritul ei de a-și fi dorit să nu ne părăsească.
Continuăm să așteptăm. Făcând o comparație infinit mai puțin "valoroasă", mă simt ca în finalul meciului Oțelul - Timișoara, care a consfințit faptul că Oțelul a câștigat primul campionat din istorie. Finalul se anunță apoteotic. Nu cu surle și trâmbițe, cum ar zice incorect unii, dar cu o imensă bucurie sufletească. Te așteptăm cu drag, bunică, mulțumind în același timp divinității și celor care au făcut ca acest coșmar să se apropie de sfârșit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu