Mai sunt ceva mai mult de 17 minute, iar 13 mii de oameni fierb la figurat, și încă puțin, și la propriu. Nocturna nou-instalată și ai săi lucși sunt beznă totală în comparație cu ceea ce e în sufletul zecilor de mii de fani gălățeni, dornici de a-l vedea parcă pentru prima dată pe Dumnezeu. Buș, nu președintele american, ci Laurențiu al nostru, scapă pe dreapta, centrează iar Marius Pena (cine altul) își pune capul la contribuție pentru a trimite Galațiul direct în istorie. O pagină din istoria fotbalului autohton pe care n-o credeam scrisă vreodată, și sincer să zic, nimeni de pe aici. Practic, a fost clipa care a adus fiesta în Galați și funeraliile în Timișoara... așa ca să se audă în toată țara.
Duminică, 22 mai. Mai este o oră și începe. Cum ce începe... fiesta. Parcă niciodată nu a avut Galațiul o așa reuniune cu buna dispoziție, nici în zilele lui bune, de Sf. Andrei. Lumea freamătă prin oraș, pe unde lucrez eu bate vântul. Și nu e vântul crizei. E adierea plăcută a vântului de Champions League. Niciodată simțit în oricare din vreun fel posibil prin împrejurimi.
Sunt în jur de 6.000 de suflete adunate pe faleza superioară, care și așa stă să „inunde” Dunărea... acum sunt sigur că o va face. Dar nu... se ține bine pe „picioare” Paradisul lui Nicolae. Contingentul continuă să crească, iar până la ora startului premierii sunt 10.000 de fani... unii adevărați, alții de ocazie. Aud pe lângă mine „Ole, ole, mulțumim Oțelule” din piepturi pentru care îmi pariez viața că până la golul lui Pena din acea memorabilă zi de 15 mai, n-aveau vreo treabă cu „sportul rege”. De altfel, câteva cucoane se dau de gol când pleacă (istovite de căldură și arzându-le gura după o bericioaică) până să ajungă la podium „extretereștrii” noștri.
După un tur grandios (măcar prin noul adus orașului), campionii noștri ajung la faleză, în uralele miilor de fani. Își primesc binemeritatele medalii și trofeul suprem al câștigării campionatului, iar miile de oameni îi aplaudă frenetic pe artizanii Dorinel, Para, Vigli, Pena, Marius Stan sau ceilalți eroi. N-aveai cum să nu remarci că singura persoană huiduită a fost Ionel Borș. Pesemne că majoritatea își câștigă sau își câștiga pâine pe platforma Arcelor Mittal. Nici Valentin Alexandru de pe la FRF sau Dan Filotti de la sport.ro (post stelist până la ultima celulă) nu au primit vreo fluierătură.
Urmează artificiile... frumoase, nimic spectaculos față de alte ocazii, dar așa cum a remarcat toată lumea, îndepărtate. Vorba unuia de lângă mine „le-au pus la naiba, la Tulcea, de parcă Tulcea a luat campionatul”. Hâtri vor fi mereu, important este să-i pășim ca pe ... „plăcinte”. A urmat Holograf, și în ciuda faptului că e o formație senzațională, nu prea a contat. Au mai rămas oameni, dar grosul era deja acasă, sau la terasele improvizate din zonă... atmosfera s-a dus, vine Champions League. Via supercupă.
Mulțumim, campionilor !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu