...lumea culorilor este descrisă de un sentiment...iubirea este cel mai colorat sentiment...
N-am căzut în vreun amor abisal și nici nu cred că prea curând o voi face. Nu m-a săgetat vreun Cupidon, dimpotrivă, încep să cred că dacă așa ceva ar exista măcar în vreun subconștient, eu i-aș fi cel mai mare dușman. Dar vreau să încep să cred în altceva ce ține de subconștient: visele. Le întâmpin în fiecare noapte, le plimb prin autobuze în fiece zi, le port în suflet în orice secundă.
Nimic neobișnuit faptul că gândurile m-au furat din nou în timp ce îmi croiam încruntat un nou drum spre job. Le-am regizat în așa fel încât la capătul lor să am dorința, dar mai ales curajul să fac măcar cel mai infim pas. Scenariul pare reprobabil, întrucât mereu am avut sâmburele fericirii în mână dar n-am știut cum să-l gestionez. Ele, gândurile, m-au dus către acea entitate ce stârnește intrigi nebănuite. Către acel suflet care se merită a fi cunoscut. Către acea frumusețe care se afișează sub negura opacă a rutinei zilnice ce pare a rugini și cele mai fragede și energice persoane.
Mă prind în această horă haotică despre care nu știu ce final va avea, despre care n-am auzit vreun alt „cuprins” paralel în poveștile altora. Dansez cu visele de a o cunoaște, țin ritmul vieții ei palpând pulsul cu un salut sfios dar contondent. Țin evidența sunetelor ce-i descriu trăirile și inima, și totodată, îmi sprijin speranțele în clipa când, măcar pentru o secundă, vom fi noi doi și ne vom zâmbi.
Grațiosul și inocentul ei zâmbet mi-l pun ca destinație la un drum mai întortocheat ca niciodată. Dar ceva îmi spune că va merita. Ceva din interior îmi insuflă încredere. Cifrele par a ne fi favorabile. Dar mă opresc cu supozițiile aici, rămân cu concretul viselor ce îmi țin companie... răsăritul este aproape.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu