Enjoy !

vineri, 4 mai 2012

Dar pentru Dar


       ...un simplu „La mulți ani”, pe cât de sincer și călduros ar părea, îngheață în fața omului adevărat din tine...

            Măsurăm zilele în reușite sau în necazuri, luăm pulsul nopților prin visele dragi sau coșmarurile ce ne însoțesc creierul adormit, și călcăm apăsat când știm direcția bună în viața de zi cu zi. Se uită, însă, de cele mai multe ori, a se cerne prin sita vremii toate acele persoane ce cariază prezența noastră printre muritori, acele ființe care „ființează” aidoma buruienilor prin cereale, acea pleavă de care ne putem lipsi extrem de ușor.
         Între un gând melancolic și o treabă de „securist” prin supermarket, între o disensiune, de acum proverbială, cu părinții și un meci de FIFA, printre rarele „mărgele” de pe „salba bogat de săracă” de prieteni, cum îmi place să o numesc, te-am așezat pe tine, Cornelia, cap de listă. Sita vieții mele a cernut multe persoane în decursul anilor, puține au rezistat „lângă” mine, deși nu-s deloc capricios sau urât mirositor. Am încercat să așez prietenii de soi pe soclul cel mai înalt, am vrut să le mulțumesc pentru prietenia lor adevărată așa cum am știut mai bine. Tu ești unul dintre ei, tu ești acel „dar de la Dumnezeu” al prieteniei supreme.
            Prin naturalețea, inteligența, frumusețea și, uneori, naivitatea ta, m-ai cucerit în ultimii 3 ani și m-ai ajutat să trec peste clipe foarte grele sau mi-ai deschis ochii la timp înainte să-mi fac alte momente și mai dificile. M-ai învățat cum să zâmbesc cu poftă chiar și atunci când soarele arzător ne topea cu tot cu role. Mi-ai redat încrederea în clipe când nu credeam că mai e vreun om capabil să mă ajute. Ne-am dat „palme” reciproce până la supărări crâncene – la sensul propriu – și am străbătut furtuni în urma cărora alții abandonau demult „nava”. Prietenia a rămas verticală și pentru asta îți voi mulțumi mereu.
           Îți mulțumesc că îmi faci viața mai bogată în fiecare zi, îți mulțumesc că îmi aduci liniștea și sfaturile atât de necesare asemenea unei surori mai mari și mai înțelepte. Îți mulțumesc că-mi insufli inspirație în timpi de expunere scurți dar privind în viitor cu aperturi uriașe. Îți mulțumesc că, pentru al patrulea an consecutiv, îmi dai ocazia să îți zic „La Mulți Ani” sănătoși și plini de oameni cu suflete adevărate !
            Respect etern, Cornelia Pălăduță...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu