...n-am știut cum să te găsesc... acum că te-am găsit nu știu cum să te cuceresc...
Rebelele secunde zboară trasând linii amare peste o zi din cale afară de capricioasă. Mă anim la citirea unui mesaj, mă animă o melodie, zburd dintr-o rigiditate proverbială la vederea fotografiei tale. Sunt inundat de un fior de „cum ar fi să...”, iar lucrurile ce odată păreau descrise doar de picături de ploaie par a-mi zâmbi.
Despart lumi paralele, gânduri și gesturi demult uitate cu un mesaj. Apropii într-o clipită o inimă pe care n-am ascultat-o niciodată. Temporalitatea nu mi-a permis. Distanța nici atât. Curm ploaia rece și sâcâitoare cu un zâmbet șugubăț, șmecheresc, bazat pe presupusa ta încântare. Dată, evident, de o cântare.
Un drum banal spre serviciu, ce are ca destinație finală o altă noapte plină de frustrări, capătă un nou înțeles când simt din plin versul „e fa male quando dici che stai male e non sto con te” („e rău când zici că ți-e rău și nu sunt cu tine”). Secundei rebele despre care știu că nu se va întoarce vreodată i-ai dat culoare. Fără să știi, ai colorat și continui să colorezi o inimă. Îmi doresc ca acel drum, acea ploaie, acea temporalitate să aibă capăt de linie sufletul tău...
Cu drag...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu