Coatele dau vânjos „la rame”, pașii se întrepătrund într-o pădure fremătândă, iar veșmintele participanților, spre surprinderea mea, sar mai puțin în evidență. Nu același lucru pot zice despre un băiat extrem de ghinionist, „dotat” cu tricoul echipei de fotbal West Ham și pe care am pus ochii ca pe cel mai mare dușman, demn de depășit din start. După mai puțin de 500 de metri respectivul avea o întindere de mai mare frumusețea lăsându-mă extrem de intrigat privind aptitudinile mele mental-diabolice.
Trec borna kilometrului 2, într-un rezonabil timp de 13 minute, iar pe lângă mine „zboară” un chinez „înarmat” cu o făclie olimpică din plastic și pe care o ținea la rang de trofeu în plină alergare. După mai puțin de 300 de metri apoi deja se odihnea... apoi iar a luat-o din loc într-un sprint ieftin ce n-a durat mai mult de 500 de metri. Ciclul s-a mai repetat de două ori până când rezistența mea și a altora l-a lăsat cu tot cu făclie mai prin spate.
Odată cu apropierea jumătății traseului, cursa devine accelerată. În sens invers trec „coloșii” alergatului, doi tipi de culoare ce par pe Duracell, fără suflu, mecanic și extrem de eficienți. Într-o viteză debordantă pentru kilometrul 5, demnă de alergări pe suta de metri, cei doi au format de departe un tandem câștigător în final, primul fiind Mehretab Soloman, cu un fantastic timp de 28'24''. Cu un așa timp poți visa lejer la o cursă-spectacol la un semi-maraton.
Drumul Greenway din zona West Ham, ce avea borna de 5 km, mi s-a părut cel mai bun loc în a-ți testa aptitudinile, întrucât alergătorii se întorceau într-un „ac de păr” și treceau apoi pe lângă ceilalți din urmă. Pentru cei ce se duceau, inclusiv pentru subsemnatul, era extrem de frustrant să vezi câți sunt în fața ta și trec la un pas de tine, în sens invers. Acum a fost momentul oportun pentru a-mi analiza și mai bine adversarii. Alături de sute tineri (până-n 30-35 de ani) erau zeci de persoane cu păr alb sau chiar supraponderale, ce deși erau depășite fără probleme, nu cedau. Un concurs nu înseamnă mereu să câștigi, participarea, dar mai ales terminarea unei întreceri, fiind mult mai importante. Admir și îmi dau jos pălăria în fața unor persoane care luptă cu toate puterile să alerge toți cei 10 km în ciuda diferitelor obstacole puse de viață.
Pe ultimii 2 kilometri am decis să accelerez. Deja pierdusem noțiunea timpului, cu atât mai mult a locului din clasament, însă eram conștient că ținusem cronometrul sub o oră, întrucât traseul nu a prezentat zone dificile. Singurul deal mai serios de urcat a avut 200 de metri și era la kilometrul 4, când oboseala nici nu era resimțită. West Ham Park este minciună pe lângă Hendon Park din acest punct de vedere. M-am luat „la trântă” cu un tip de culoare cu 1 kilometru înainte, tachinându-ne reciproc, depășindu-ne iepurește unul pe celălalt. Ulterior a cedat, poate și din cauză că pe ultimii 500 de metri m-am hotărât să dau sufletul din mine, într-un sprint pe ritmul piesei „Communicate” de la ATB, ce a lăsat în urmă câteva persoane, sprint ce mi-a oprit în cele din urmă cronometrul la 55'22'', și m-a clasat pe poziția 636 din 948 de alergători, sprint ce mi-a dat satisfacția unei munci de câteva luni: obiectivul de a scoate timpul sub o oră pe zece kilometri fusese atins.
O experiență de neuitat din toate punctele de vedere, de la luarea deciziei de a participa, la antrenamente, la ultima săptămână când am fost sâcâit de o bătătură în talpă urâcioasă, și în cele din urmă la concursul propriu-zis... totul s-a înscris într-un tipar pe care-l vreau repetat cât mai curând.
Mulțumesc tuturor celor care m-au susținut într-un fel sau altul !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu