...într-un vid absolut arunc o patetică speranță ce vrea să-și găsească suflul...
Drag neant,
Te văd în acest spațiu închis. Te simt prezent în interiorul minții mele atât de lașe și nedemne. Mi te alături în fiecare noapte viselor la capătul cărora văd un licăr de lumină. Mi te așezi nesimțit pe nesimțite în calea oricărui pas pe care-l fac spre destinația fericire. Mi te scufunzi încet și sigur spre străfundurile unei inimi ce-și vrea, și-și caută o jumătate de absolut. Perfecțiunea capătă o entitate cât tu nu ești atent.
Drag neant, prefă-te o clipă că te lași străpuns de lumina ce indică o cărare spre ceva. Spre o destinație. Spre fericire. Devino finit măcar pentru o secundă și permite-mi să-mi aștern speranța pe umărul acela cald care mă asculta și mă sfătuia în fiecare zi. Neantule, lasă-mă o secundă să respir acel parfum dulce care în acea vreme mă adusese la exasperare. Înduplecă-te și aruncă o fărâmă de viitor.
Nu mai vreau să te rețin, știu că nu dai o monedă găurită pe ceea ce te rog, și că ești ocupat în a-mi agita noua noapte ce se așterne, și în a-mi așeza o perdea de ceață peste ziua de mâine, dar... drag neant, atrage-mă spre eternele amintiri din viitor, și-ți voi rămâne recunoscător.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu