Picătură de răsărit...

         ...Când intri în viața mea virtuală mă luminez,
                                                                Când ieși, se nasc regrete...

     Revizuiesc lumea în care trăiesc de șase luni încoace și găsesc mai mult goluri decât spații umplute. Ori poate sunt eu prea sceptic, ori poate mă complac sufletește într-o ambianță respingătoare, într-un mediu deloc propice dezvoltării mentale. M-am obișnuit cu decepții, încep să gust din lingurița cu succese... trăiesc pe valurile unei vârste la care alții se gândesc la copii sau la care „ceilalți” numără fustele date jos pe săptămână.
     Mă opresc din când în când cu gândul, cu sufletul, dar mai „tactil” cu ochii asupra prezenței tale atât de rare, dar atât de primăvăratice. Produci haos printre regrete, alungi tristeți și aduci zâmbete întru ale tale „îmbrățișări” de zahăr. Porți în ochii ce-ți sclipesc în fotografie un sâmbure de adevăr în orice faci și induci respect cu orice privire aruncată. Rămân fascinat de acuratețea cuvintelor tale.
    Sunt mândru că deși te-am văzut doar odată, împărtășesc atâtea opinii și gânduri cu ființa ta, atât de verticală. Nimeni nu e perfect, corect până aici, dar nimeni nu e ca tine. Tot la fel de adevărat ca afirmațiile precedente, este că nimic nu e mai amar decât gustul unei amiciții întemeiate din regretul lipsei unei alternative „superioare”. Dar nimic nu e mai dulce ca prietenia ta. Nemărginit vis până la ziua revederii, îl sper ca fiind mai scurt ca visul de noapte, dar îl prevăd realist de lung.
    Îmi rămâne mulțumirea sufletească a faptului că te zăresc voioasă și radiind de frumos la fiecare apariție virtuală a ta. Îmi rămâne mulțumirea către Divinitate că am ocazia să te adaug în salba sărac de bogată cu prieteni unici. Îmi rămâne mulțumirea că deși ne-am văzut doar odată, ne știm parcă de o viață. Speranța în mai bine nu va muri niciodată...
   Rămân doar să îți mulțumesc!

          Cu drag...