...Spre a unei flori răstălmăcite gânduri...
Nici prea mult, nici prea puțin, destul
Cât am trăit încercănat și nesătul
Și-am alungat noaptea cu un vis
Trezindu-mă eram, dar nu-s în Paradis.
Am respirat îngheț de dimineață
Din suflet, de prin aer, de pe a vieții ață
Și n-am putut topi cât aș fi vrut
Din mantia rece a negrului trecut.
Am traversat o turbulentă zi de Făurar
Cu mina lipsită de charismă a unui muncit fierar
M-am așezat la masa plină de un gol
Cu gându-n palmă și un accent domol.
Dar te-am visat, și-ai apărut
Timidă, gânditoare ca într-un refren tăcut
Să te iubesc și dincolo de-a vieții preambul
Nici prea mult... nici prea puțin... destul !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu