Libertate

...păstrează-ți autenticitatea spre a fi liber să alegi șirul scurt sau infinit de compromisuri...

     Autenticul. Un termen din ce în ce mai în vogă în era noastră, aparent banal, însă atât de profund și de greu de atins cu adevărat de mulți. Nu este la îndemâna oricui să fie original, de la A la Z, în felul său. În creierii nopții, când cei dragi, și nu numai, îngână vise, clipesc și tresar la cel mai mic freamăt al subconștientului, eu mi-am aruncat privirea în interiorul inimii să văd în ce măsură găsesc reprezentarea acestui mult râvnit „autentic”. Sub ce mantie. Cu ce miez. Găsirea lui mi-ar redefini, poate, personalitatea.
     Da, și libertatea, acel zbor neîntrerupt al gândurilor, al emoțiilor și faptelor către ținte bine stabilite, către deziderate doar de tine știute. Libertatea este un alt termen pe cât de simplu, pe atât de dificil de atins cu toată ființa. În această lume în care orice și oricine poate reprezenta o barieră, un fior, libertatea absolută de a te mișca și de a te exprima devine uneori un lux. Cu preponderență pentru cei slabi de înger. Aici am zburdat mereu asemenea mânzului ce vede pentru prima dată imașul. Mi-a plăcut dintotdeauna să fiu liber în a puncta ce am crezut, cu fapta sau cu vorba. Nu mi-a fost mereu de folos, nu mi-a adus avantaje, dar m-a definit și m-a bucurat deopotrivă.
     Sunt oameni pentru care libertatea este trecută la și altele, ignorându-și propriile idealuri, propriile principii și valori, practic uitând de persoana lor. Au motivele lor, nu are nimeni vreun drept să-i judece. Însă acești oameni, din păcate, își pierd din autenticitate tocmai pentru a satisface capriciile altora sau pentru a le asigura „căldura” din timpul unei perioade „geroase” din viața lor sentimentală sau profesională. Cum am mai procedat și eu de-a lungul vieții, ei aleg o colivie cenușie a cărei portiță este mereu deschisă. Asemenea acelui prizonier căruia, după ani de încarcerare, nu-i vine să părăsească celula, deși ușa este larg deschisă spre un viitor luminos. Felicitări celor ce au evadat, prin „tunelul” săpat de ei sau pe ușa larg deschisă. Curățarea și liniștea sufletului vor veni încetul cu încetul. Și așa se ajunge la compromis, acest sâmbure cu conținutul îndoielnic despre care nu știi dacă este dulce sau amar când ți-l proiectezi peste viitor.
     Nu poți avansa în viață prea mult fără cel puțin un compromis. Măcar ai garanția unei lecții de învățat dacă nu ai tras cartea câștigătoare. Poți menține în doze echilibrate acest compromis sau poți, pur și simplu, să nu-l activezi. Păstrându-ți, așadar, autenticitatea rigidă. Nimic de blamat și aici, e o chestie subiectivă. Tiparele pot fi sărite de multe ori, și căile ar duce către direcții interesante. Nu este exclus ca la capătul unui asemenea drum să dăm de fericirea supremă. Subsemnatul a făcut nenumărate compromisuri la viața sa. Cu unele este mulțumit, cu altele deloc. Dar consider că am învățat de la o zi la alta să nu regret, să nu privesc în spate cu mânie, pentru că soarele meu știu că va răsări, sau poate chiar răsare, prin afișarea acestui suflet autentic ce nu se va prăfui la orice „furtună de nisip” va arunca viața. Până la urmă sunt liber să aleg, sunt liber să lupt sau să mă retrag cu fruntea sus de pe orice front.
     Iată un triunghi al sufletului, în care fiecare vârf are importanța lui, și în care cele trei conlucrează perfect în măsura în care individul știe să le dozeze aferent ego-ului său. Mă bucur de libertatea conștiinței ce-mi definește autenticitatea cu fiecare cuvânt scris, cu fiecare gând trimis în certe direcții, alegând dacă, în ce măsură și când să mai fac câte un compromis.