...lasă-te în Cuvântul Lui pentru a atinge Bucuria...
Iubirea este infinită. Odată plecată din adâncurile inimii, ea nu mai poate fi oprită, ci doar împărtășită. Cu cât mai mulți, cu cât mai multe. Clipe, evident. A-ți diseca propria noțiune a timpului și a găsi în ea exact sâmburele iubirii tale, este mai mult decât îmbucurător. Îți înnobilează perspectivele, nopțile devin zile, iar zilele descriu notele suave de pe portativul firav al vieții.
Ce ți-e și cu viața asta... acest amalgam de bine și rău, de dulce și amar, de alb și negru. Viața oscilează în ritmul inimii nebune a unui cal de curse. Cal pur-sânge arăbesc ce știe doar să-și apropie cununa cu lauri. Mereu să fii deasupra, mereu să fii în control. Mereu să fii tu. Mereu să fii autentic. Mereu să nu lași minciuna să te domine. Mereu să trimiți ipocrizia la culcare. Teribil de greu, nu ? Ar însemna perfecțiune, și, nu-i așa, știm că ea nu există. Că suntem oameni, și deci suntem supușii erorii. Fals.
Ai încercat să iubești fără a ști concret de ce ? Ai încercat să oferi fără a te gândi dacă respectivul om merită ? Ai încercat să împarți timpul tău cu natura atât de seducătoare prin aroma culorilor și prin gustul prospețimii ? Când răspunsul este afirmativ la toate cele trei întrebări, și el vine din străfundurile simțirii tale, atunci ai atins coarda perfecțiunii. Nu ești perfect. Dar pentru sufletul tău ești tot ce puteai visa. Păcat că nu realizezi întotdeauna, și începi să te lupți abitir pentru o eventuală situație materială mai consistentă. Păcat.
Suntem în deplinătatea unei sărbători sfinte. Sărbătoarea Luminii cerești dătătoare de speranțe, de căldură, de pioșenie. Sărbătoarea unde ar trebui ca fiecare dintre noi să ne reamintim că e bine să mai lăsăm fala, falsă de multe ori, deoparte, și să-l primim pe Hristos în suflete. Acel moment, în care timpul devine infinit la „întâlnirea” cu El, ne curăță. Am simțit-o pe propria piele în ultima vreme. Și nu numai. Impactul cu suferințele Mântuitorului este devastator. Dacă sufletul tău este din categoria celor ce știu să se dedice. Altfel... stai cu ochii pe Bursă îmbătându-te cu senzația că ți-e mai bine. Înveți că de fapt nu ai învățat nimic, descoperi că de fapt ești prea mic pentru a ridica privirea în fața Sfintei Cruci și a I te adresa altfel decât cu smerenie. Dedică-I-te. Nu în neștire, dar în simțire. Nu forțat, dar în cuget. Într-un cuget care să-ți trimită fiori pe șira spinării când auzi sfintele cuvinte „veniți de luați Lumină !”. Cum spunea o îndrăgită față bisericească ce mi-a câștigat respectul „să nu plecăm acasă doar cu lumina din lumânare”, să ne lăsăm sufletul luminat de El și să descoperim că bunătatea ce o putem oferi celor din jur nu stă doar în vorbe, în certe fapte, ori în material. Stă în noi înșine întru totul, în menirea de a fi și de a exprima liber tot. În mijlocul vieții nebune, noi să fim calmul ce stăpânește vijelia.
Atunci vom ști că în sufletele noastre El ne-a pătruns cu adevărat !
Hristos a înviat !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu