Aurorele vieții

...tinzând spre liniștea Luminii...

     Universul este fabulos. Prin imensitatea sa și prin abundența de imprevizibil, el pune stăpânire pe priviri, pe gânduri. Îi acaparează pe oameni. Pe acei oameni care știu să-l citească, aceia care nu se sfiesc de răspunsurile ce li se vor întoarce precum ecoul. Paleta de culori și gama de emoții ce o reflectă, conferă Universului un statut bine proporționat pe mentalitatea individului.

     Odinioară, gândeam că sunt fabulații tot ce s-a vorbit despre Universul care lucrează pentru binele sau răul ce ți se întâmplă, faptele și vorbele ce le transmiți chiar și cu gândul. Nu mi-am schimbat în totalitate perspectiva, însă tind din ce în ce mai mult să cred că acea coloristică reliefează cu acuratețe tot ce am pe suflet, tot ce îmi doresc, tot ce am făcut. Am îmbrățișat nuanțele variate, mi le-am asumat și le duc în conștiință ca pe fotografiile vechi dintr-un album ce e lăsat acolo, într-un colț al camerei.

     Sunt stăpânul primăverii mele, din păcate nu mereu pot să fiu și al iernii. Aceasta din urmă se instalează atât de ușor când mi-e primăvara mai dragă, este atât de arțăgoasă că devine problematic să o îndepărtez. Apelez la resursele ascunse de credință și mă las motivat de certitudinea că nici iarna polară nu durează un an întreg. Îmi descriu în minte traseele culorilor vieții, mă las purtat de zgomotul surd al primăverii bicolore.

     Există un suflet care, fără să dorească neapărat, mi-a deschis fereastra către primăvară, către credința că ea există. În orice formă. Că primăvara este colorată, că primăvara înseamnă Viață, că primăvara înseamnă mai mult Trăire interioară. A descris-o în clipe și zile aparte, a cizelat-o cu al său zâmbet și m-a lăsat să o admir, să o simt, să cred în ea, să o adaug unei inimi căreia doar măreția frumosului îi scrie notele pe care ea să bată. Descopăr primăvara într-o înșiruire de cuvinte, într-un glas fin, în zâmbetul pur al unui copil. Divin ! Îi mulțumesc acelui suflet !

     Dacă este adevărată teoria conform căreia Universul întoarce într-un fel sau altul tot ce împărtășești celor din jur, sunt dator să-mi promit că, pe drumul ce-l parcurg în prezent, voi oferi tot ce e mai curat și mai bun, tot ce am obținut și voi obține prin credință și prin dăruire. Și, cine știe, poate într-o zi luminile polare vor traversa nestingherite tărâmurile primăvăratice ale inimii mele. Iar noi le vom sorbi necontenit. Cum care „noi” ? Sufletul căruia îi mulțumesc și cu mine.