Într-o zi vine un moment când trebuie să fii doar tu cu tine însuți... a venit acea zi !
Bucurii sincere. Stârnesc deoparte și de alta a prietenilor adevărați și a ipocriților din jurul meu diferite reacții începând cu această zi, începând cu această postare. Sătul de a mai aștepta capătul tunelului, și implicit luminița ce ar schimba (probabil) cursul unei vieți monotone, trag puțin pe dreapta pentru a prinde din nou acea răbdare izbăvitoare. Opresc motoarele unui optimism imperturbabil într-o trecută vreme, și dau drumul unui somn pe care, de ce să mint, acum îl vreau cât mai lung.
Niciodată n-am trecut prin atâtea decepții pe „metrul” pătrat, prin câte am trecut în ultimele 2 săptămâni, mai ales în plan (senti)mental. Inutil să detaliez, inutil să arunc cuvinte ce pe unii ar durea poate nemeritat, inutil să mai bat la cap oameni care, nu-i așa, au și ei problemele lor cum am și eu problemele mele. Poate, pe alocuri, sunt inutil eu însumi, sau, ca să nu fiu chiar atât de dur cu mine, n-am știut să fiu pe cât de util a trebuit din diferite puncte de vedere.
Am obosit să mai argumentez și să mă gândesc la ceea ce credeam utopic că va da un sens „alergăturii” mele prin acest labirint străin, departe de casă. Am devenit prea nerăbdător și îngrijorător de nepăsător față de cei care nu-mi vorbesc privindu-mă în ochi, față de acele chipuri nevăzute dar din cale afară de „sincere”, față de vise neîmplinite. Am tras singur sforile pentru un viitor în și mai multă liniște, dar nu în blazare, în și mai mult „somn”, dar nu în pesimism.
O vreme nu voi mai exista. Pentru nimeni. Decât pentru casă și pentru cei ce implică serviciul. Regret decizia față de persoanele care nu merită asta, ele se cunosc care sunt, dar nu regret, și îmi pare rău că nu mă lasă inima să fac mai mult, față de cei ce merită ignorați. În speranța că această liniște deplină îmi va da o mână de ajutor și că nu mă va duce mai mult în depresie, mulțumesc celor care m-au ajutat, și îi disprețuiesc pe cei ce mi-au pus piedici prin orice mijloace posibile. Viața merge mai departe... pentru unii... pentru mine nu. Momentan.
Pe curând !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu