Enjoy !

duminică, 20 noiembrie 2011

Odă unui camarad... de viață

         „The antidote for fifty enemies is one true friend” - Aristotle

    12 ani au trecut de când în acea clasă goală, la prima ora a dimineții, ne-am strâns mâna prima oară. 12 ani în care am copilărit aproape împreună, ne-am maturizat în același timp, am evoluat pe scara societății laolaltă. Prin tone de râsete, kilograme de acorduri Backstreet Boys sau o pasiune comună - „culcalatorul” - am conturat amândoi o prietenie greu de imaginat pentru anul 2011. Trecut-au vremurile când ne amuzam copios zilnic la „Gilbert” sau săptămânal la „Liar Liar”, apus-au zilele când înregistrai apelurile pe fix pentru ca mai apoi să ne distrăm teribil... din păcate am trimis după șifonierul vieții amintirile de tip „American Pie”, „Gabi” sau „Rodica”...
    Parcă mai ieri sărbătoream împreună cu Laura, Bobiță, mătușa „nebună” (Dumnezeu s-o ierte) și nu numai, ziua când ai împlinit 16 ani (prima la care am avut onoarea să fiu martor)... parcă în secunda precedentă râdeam ca bezmeticii după ce te „aranjasem” cu tort pe față la „Classic”, de majorat... parcă dintotdeauna s-ar fi întâmplat aceste lucruri.
    Astăzi, când viața ne pune la grele încercări zilnic, când clipa, dar mai ales familia și prietenii sunt mai scumpi decât orice, noi am izbutit să menținem o amiciție la cote ridicate, niciodată amenințată de vreo ceartă măcar mai acătării... azi, când lumea tehnologiei a prins un avânt considerabil, și odată cu ea și vastele tale cunoștințe în domeniu (pentru care ai tot respectul meu), iar drumurile vieții ne-au aruncat în diverse părți, nu pot decât să-mi doresc să-ți fac aceste urări și la venerabila vârstă de 100 de ani...
    Cu mari regrete că nu te pot felicita personal în acest an, și că nu pot închina un pahar în cinstea faptului că împlinești 27 de ani, sper ca aceste rânduri să le porți plin de sănătate și voie bună în „culcalator” mereu, ca un simbolic cadou din partea celui mai bun prieten al tău... un sincer și călduros...

    „Decât” LA MULȚI ANI, ANDY

Un comentariu:

  1. Multumesc mult de urari si nu in ultimul rand, pentru minunatul mod de expunere. I'm so touched, pal ! Iti doresc si tie sanatate, fericire si mai ales bafta in tot ce ti-ai propus, pentru a izbuti in the old kingdom! Inca o data, multumesc pentru "oda", mi-ai facut o mare bucurie! I wish I could write like that... :) >:D<

    RăspundețiȘtergere