Am decis ca după o perioadă destul de lungă de zbucium emoțional și nu numai, să-mi fac o mică atenție. Simțeam nevoia să văd ceva cu adevărat frumos, să vizitez ceva tipic londonez, să stau și să contemplu la ceva ce în România nu cred că ar exista vreodată. Nici nu mi-a fost greu să aleg din variantele propuse de Așil pentru vizitare: National Gallery sau Imperial War Museum, a doua opțiune fiind un „must-be” de mai multe luni, de când mi s-a povestit „conținutul”. O sâmbătă însorită și banală de august avea să se transforme într-o adevărată aventură emoțională pentru mine, eu fiind în general „mișcat” cu greu de un muzeu.
La sud de Tamisa (renumitul fluviu împarte orizontal capitala britanică în jumătate), în apropierea renumitelor Big Ben și Big Eye, se înalță pe Lambeth Road o adevărată capodoperă... Imperial War Museum. Este mai mult decât un muzeu. Este mai mult decât o instituție... dacă „trăiești” în concordanță cu ceea ce îți oferă muzeul, nu ai cum să nu rămâi marcat. Deschis în 1917 și susținut doar din donații (Prințul William fiind patronul fundației Imperial War Museum Foundation), muzeul reprezintă istoria detaliată... succint.
Într-o curte imensă, cu diferite spații de recreere și chiar fast-food-uri ambulante, te întâmpină două tunuri de aparținând Royal Navy în Primul și Al Doiea Război Mondial. Este vorba de tunuri de pe navele HMS Ramillies și HMS Roberts, ce au făcut parte din flota de război britanică. Mergând în continuare pe alee, în apropierea intrării propriu-zise în muzeu, te trec deja fiori văzând o bucată de aproximativ 2 metri înălțime din Zidul Berlinului. Lume multă, zarvă, copiii fiind principalii „responsabili” pentru „fondul sonor”... ce știu ei... deși au secțiune ce le este „dedicată”, micuții nu par a fi prea entuziasmați de aceasta, ci mai degrabă de imensele tancuri ce te așteaptă în holul principal.
Este o sală cât jumătate din sala Teatrului Dramatic din Galați, dar ceva mai înaltă plină ochi cu „jucării” la scară naturală, în principal din cele două războaie mondiale: tancuri, mașini blindate, tunuri, sau avioane, rachete, ghiulele și torpile ce-ți atârnă amenințător deasupra capului. Toate aceastea creează un prolog al unei aventuri ce nu are cum să nu te atragă. Între tancuri este chiar „încropit” și un mic talcioc în care se vând suveniruri militare, ce-i drept la preț de... muzeu londonez. Niște scări, ce prin eleganța lor ne rup puțin de realitatea primei jumătăți a secolului trecut, au darul de a ne conduce spre lucruri atât de cunoscute, și totuși atât de bine scoase în evidență aici: Holocaustul, Primul și Al doilea Război Mondial, Lumea după 1945 sunt arterele pe care vizitatorul este „suit” ușor în „mașina timpului”.
Fiind un fan înfocat al nazismului și tot ce ține de acest termen, Așil m-a îndrumat să vizitez prima dată Muzeul Holocaustului. Zeci de tablouri cu scrieri din acea vreme, inscripții și diferite texte cu litere de-o șchioapă despre începuturile acestei teribile perioade a omenirii, toate completate la fiecare cameră cu câte un comentariu tip documentar, la un mic TV, din partea celor care direct sau indirect au avut de a face cu acele vremuri crunte. Aceste documentare difuzate ar trebui interzise minorilor, la cât de bine este prezentată realitatea acelor timpuri. De altfel, este singura aripă a marelui Imperial War Museum unde fotografiatul este strict interzis. În celelalte locuri, nu numai că este permis, dar este și gratuit. Muzeul Holocaustului prezintă în cel mai mic detaliu toate cele întâmplate, de la uniforme, la biografii ale liderilor naziști, de la „experiența vagonului” la o machetă imensă a lagărului de la Auschwitz. Experiența vagonului este punctul culminant al parcurgerii acestui muzeu al terorii. O încăpere a fost transformată într-un mic peron, în care, lângă tine este un vagon nazist de dimensiuni naturale, iar sunetele ambientale sunt exact aceleași pe care le auzeau și evreii ce urmau a fi urcați în vagon și duși spre lagăre: țipete, plânsete, zarvă multă, într-un cuvânt disperare... te aștepți ca oricând să fii luat pe sus și urcat în vagon de către vreun soldat nazist. A fost zona cea mai emoționantă a I.W.M-ului...
Mergând pe culoarele timpului în Primul Război Mondial, pe care sunt afișate uniformele purtate de ofițerii mai multor națiuni în acea vreme, arme, vehicule, altceva extraordinar ne iese în cale: experiența tranșeului. Dacă „experiența vagonului” am considerat-o punctul culminant al Muzeului Holocaustului, „experiența tranșeului” o consider zenitul vizitei în acest paradis istoric. În spatele unei banale uși este conservat mai bine ca oriunde „mirosul” de război, „adierea” morții, pentru că efectiv, vreme de 10 minute (mers normal cu opriri scurte), ești sub pământ, urmărind soldatul dispecer care vorbește cu baza, asistând la „discuția” altor camarazi de arme, sau ascultând cum un soldat singuratic își citește, la gura focului, scrisoarea adresată celor dragi. Toate aceste „personaje” din ceară sunt „îmbrăcate” într-un ambient fonic tipic de front: obuze auzindu-se în depărtări, țipetele de luptă ale soldaților, sau după caz în funcție de unde se afla fiecare „soldat retras”. Există chiar și încăpere în care este extraordinar simulat (static) tratamentul pe care îl primește un soldat rănit. Experiența tranșeului este ceva ce-ți taie răsuflarea.
Din păcate, datorită faptului că era sâmbătă, era o coadă prea mare la „experiența frontului”, pe care, spre rușinea mea, nici până astăzi nu am vizitat-o. Dar sunt convins că este ceva cel puțin la fel de interesant pe cât au fost celelalte două. Cel de-al Doilea Război Mondial are și el punctele sale de atracție, pe lângă vitrinele cu arme și uniforme, în capul listei stau „Sala Bernard Montgomery”, statuia vulturului nazist dat jos de sovietici în 1945 sau, ceva mai „autentic”, vizita în casa anilor interbelici. Este macheta la scară reală a unei case din anii 1920-1930, aici incluzând și mirosul tipic de lemn vechi care îți scârțâie sub picioare la orice pas. O casă atât de simplă, dar care oferea multă căldură și liniște.
Alte două secțiuni foarte emoționante ale muzeului sunt „Children's War" și „Great Britain in War”. O sumedenie de jucării ale copiilor din acei ani, povești despre cum reacționau copiii la atacurile cu bombe cu gaz ale naziștilor, și cum Underground-ul, atât de populat astăzi era atunci, în vreme de război, o adevărată fortăreață pentru populație.
O vizită la Imperial War Museum este o vizită înapoi în timp, o parcurgere a istoriei la modul fast-forward, o experiență de neuitat. Este o rupere de rutina zilnică, reprezintă un tablou pe cât de odios pentru omenire, pe atât de captivant.
Va urma...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu