First week, first smell of loneliness - ep. 1

     ....Mă uit la ceas... e ora 20.30, și deși am survolat Londra vreo 10 minute pentru a avea intrare pe imensa pistă de pe Heathrow, ne-am încadrat în timpul de 3 ore și jumătate de zbor... precizie nu glumă. Deși am lângă mine unul dintre cei mai buni prieteni, deja mă simt prizonier. Ceva mă ține în loc din a mă exterioriza, din exalta, ceva din mine simte că viitorul nu e chiar atât de roz pe cât îl vedeam în decembrie. După un check-out la care am crezut că stau minim o jumătate de oră la coadă, dar care a durat 5 minute (deși aveam în față mai mult de 20 de persoane), am tras primele cadre pe tărâm britanic. Niște fotografii la repezeală, urâte ca vremea de afară, vrând să imortalizeze câteva arteziene excelent sincronizate din „sânul” aeroportului.
     Ne îmbarcăm într-un „underground”, adică metrou în toată regula. Sistemul e sofisticat (cel puțin pentru un novice ca mine) cu un panou touch-screen pe care Așil jonglează cu butoanele aidoma angajatului căuia i-a intrat pe card al 13-lea salariu. Toată mașinăria înlocuiește un întreg sistem românesc... coadă, casieră ciufută, ieșirea din rând, și în primul rând economie de timp. În mai puțin de 30 de secunde s-a produs un bilet pentru care, la noi, în mod normal, pierdeam 10 minute din viață minim. Nu mai contează că e în jur de 6 lire, deja orice conversie liră-leu devine inutilă. Aici viața e-n lire, nu e o liră (instrument muzical, pentru cei ce s-au gândit numai la bani...)
     Primul contact cu civilizația. Primul pas în underground și deja sunt înconjurat acustic de cuvântul „sorry”... mai ceva ca la un „Iartă-mă” britanic, lumea din jur își cere scuze „cu tona” pentru tălpile aplicate involuntar partenerilor de drum. Într-un metrou full, doar eu cu al meu troler de 22 de kg lipseam.
     Ajungem într-o stație cu un nume aproape imposibil (la prima vedere), Hammersmith. Constat că e a doua stație de metrou cât mall-ul AFI din București, dar deja comparația este jignitoare pentru metropola engleză și ai săi locuitori. Ceea ce simțeam nasol cu privire la noua „casă” s-a adeverit. Prima noapte (și probabil restul weekend-ului, căci era sâmbătă) petrecută la hotel. Nu s-a potrivit deloc socoteala pronunțată acasă de amicul Așil (din necunoscute motive) așa că acea „cazare asigurată” era... asigurată de Hellenic Hotel pentru prima noapte.
     Va urma...