...Închis. Frustrat. Dezamăgit. Pesimist. Așa m-am simțit în prima noapte de străinătate. Deja tot ce visasem, tot ce crezusem, tot ce mi se spusese se năruia asemenea unui castel de nisip luat de valuri. Ajuns într-o cameră de dimensiunile unei cămări, ce valora 35 de lire pe noapte, am constat stupefiat că abia intra trolerul, iar dacă îl deschideam deja blocam accesul. Înjurând printre dinți și în voie prin minte, a venit ziua de duminică, 7 august, când am luat contact cu adevărata capitală engleză. Avea să fie începutul unei lungi săptămâni prin care am trecut de la agonie la extaz și în care am luat cu exactitate măsura unor cuvinte spuse fără acoperire.
Obișnuit cu distanțele liliputane de prin Galați, am încercat matinal să iau Londra la picior, neascultând de sfaturile prietenilor ce deja stau pe aici, care mă îndrumau spre mijloacele de transport în comun. Însă primul impact cu realitatea „altora” a fost prea puternic pentru a lăsa priveliștea „live” pe cea din double-decker. De la traficul „pe invers”, la zebre marcate doar prin puncte, coșuri de gunoi personalizate pentru fiecare district sau parcuri nesfârșite, orice colț privit cu atenție ștergea aproape în totalitate cele trăite în noaptea precedentă.
Având o mare „calitate” (sau defect pentru unele), și anume cea de microbist „incendiat” (nu înfocat), prima destinație a fost cel mai apropiat stadion din zona în care rezidam temporar. Nu a fost nici arena celor de la Chelsea sau mărețul Emirates, cu atât mai puțin faimosul Wembley... ci Loftus Stadium, mai concret stadionul celor de la Queens Park Rangers, proaspăt intrați în Premier League. Nici aici nu mi-am putut ascunde mirarea când am văzut că fiecare tribună are intrare și casă de bilete proprie, dar mai ales hartă detaliată a complexului, pentru orice „patruped”. Ceea ce mă duce cu gândul puțin înapoi, la acel „underground”... care pe cât de sofisticat este, pe atât de simplu pe înțelesul tuturor este afișat. Atât în diferite stații, cât și în vagon sau pe o hartă de buzunar... animal să fii și nu te-ai rătăci.
Nu puteau lipsi din meniul zilei primele vizite la Big Ben, Big Eye, Westminster, Tamisa (se subînțelege din primele trei obiective enunțate), Trafalgar Square, dar și cosmopolitele zone Leicester Square sau Covent Garden. Nu putea lipsi, ca „aperitiv” și renumita ploaie britanică, în rafale, rece, dar atât de „parfumată”... aceasta m-a „găsit” la adăpostul unui copac ciudat prin unicitatea sa. De forma unei ciuperci imense și localizat în vestitul Hyde Park, arborele poate „găzdui” lejer 30 de persoane sub coroană, iar vreme de 10 minute îți și garantează hainele uscate în cazul unei ploi „nervoase”.
Am încheiat prima zi plină în Londra tipic... londonez. Într-un pub împreună cu alți câțiva buni amici, care locuiesc de mai multă vreme aici. Totul într-o atmosferă deschisă, plăcută, un bun-venit ce mi l-au adresat altfel... dar trăiam pe două fronturi. Era ultima noapte „hellenică”, iar pentru următoarea noapte nu știam încă unde aveam să stau. Deja găsirea unui job sau stabilirea pe pământ englez cădeau în coada listei cu priorități. Mă simțeam vinovat într-un fel pentru doza de naivitate de care dădusem dovadă, dar pe de altă parte, învățam din greșeli și cunoșteam caractere... căci până la urmă singur mi-am luat crucea în brațe, singur o duc până la capăt.
Va urma...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu