Este trecut de miezul nopții... este o noapte caldă de duminică, început de august, început de probleme, sfârșit de distracție. Alături de Așil am luat la talpă o stradă pe cât de bine luminată, pe atât de înțesată cu tot felul de magazine - Regent Street. Am părăsit celebra zonă Leicester Square - Piccadilly Circus, cu destinația Marble Arch. O altă locație cel puțin la fel de renumită a capitalei britanice, prin prisma acestui „mic” arc de triumf. Proiectată în 1825 și finalizată în 1833, construcția avea menirea să fie una din porțile spre Palatul Buckingham. În 1851, Marble Arch a fost mutat în actuala locație (la intersecția Oxford Street, Edgware Road și Park Lane), iar gurile rele spun că motivul l-a reprezentat faptul că regina nu putea trece pe sub Arc cu al său convoi, lucru „dezmințit” la încoronarea Reginei Elisabeta a II-a, în 1953. Însă la acea oră târzie din noapte, m-a interesat respectiva speță mai mult decât deloc.
Începutul primei săptămâni britanice m-a găsit cu nervii întinși la maxim din toate motivele din lume. Primul: la părăsirea camerei din Hellenic, s-a rupt troler-ul. Dar nu că s-a rupt puțin într-un loc, ci efectiv mânerul a cedat celor 22 de kg, de parcă ar fi fost din hârtie. Cu „doza” normală de înjurături, dar și cu 25 de lire am luat un troler în cele din urmă. Apoi, la invitația lor, am fost acasă la prietenii cu care petrecusem cu o seară înainte. Mezina familiei, Claudia, s-a oferit să mă ajute să găsesc chirie și job, colindând cu mine prin zona unde locuia. În sudul Londrei, ca și în alte zone mai îndepărtate de centru, se simte aerul estului. Multă zarvă tip bazar, multă mizerie, mulți străini de prin părțile arabe ale Asiei. Chiar execrabil de mulți. Cu tot cu mirosuri și tradiții specifice. Pentru o clipă uiți că ești în Londra, capitală de stat european. Bineînțeles că n-am timp de „cercetat” acest amănunt. La unul din multele geamuri ale unor magazine „mici cu de toate” (magazine tip off-license, mici supermarket-uri cu prețuri însă „obscene”, unde vânzătorii sunt, normal, indieni - e mai ușor de nominalizat, chiar dacă ei pot fi din Pakistan, India sau Sri Lanka... ideea e alta) observăm o înghesuială neobișnuită. Cam 5 persoane „călare” stau și-și iau notițe de zor. Geamul este plin ochi cu bilețele pe care sunt trecute anunțuri de chirii sau job-uri. Majoritatea anunțurilor sunt utile, te poți „lega” de ceva, altele cer doar femei în chirie, altele cu anunțuri în care fete își oferă serviciile de cleaning (românce sau poloneze), iar o altă categorie de bilete are anunțuri de-a dreptul obscene în care, dacă am timp și bani, îmi sunt oferite plăceri „nebănuite”. După 2-3 telefoane pentru chirii, vizitez împreună cu Claudia o casă într-un cartier vecin. Gazda este o femeie de culoare, bine făcută, urât mirositoare, aidoma locuinței. Ne schimbăm la față într-o clipă, dar camera, situată la etaj, arată decent pentru 85 de lire pe săptămână. La parter, ni se arată o cameră ceva mai mare, „double room” cum se zice prin părțile astea, pentru 95 de lire. Bună afacere, doar că mirosul tipic și respingător a avut un cuvânt mai greu de spus.
Zona Finsbury Park este gazda unei agenții pe cât de ciudate, pe atât de folositoare. Într-o încăpere cu o idee mai mare decât camera în care mă cazasem la Hellenic Hotel, se petrec lucruri „murdare”, dar utile. Două italience rubiconde primesc telefoane între orele 10-16 de la diferiți patroni din oraș care caută forță de muncă. Intri, te înscrii pe o listă de așteptare în care-ți lași câteva date plus niscavaia experiență, iei un loc și-ți petreci de la 10 minute la... 6 ore așteptându-ți norocul. Totul sub titulatura unei agenții de turism. Lângă, un salon Thai cu personal est-asiatic... drăguț.
Destul de frustrat pe faptul că la ora 19 încă nu știam unde voi înnopta, dar și pe faptul că amicul Așil dădea explicații cu pipeta, deși la plecarea din Galați spusese altceva, am luat trolerul „de urechi” și am poposit la alt stabiliment din zona Hammersmith, Belushi's Hostel. Alt hotel, alți bani, altă distracție. Dar să dau Cezarului ce-i al Cezarului, la acest hostel plata pe 4 nopți a făcut-o integral amicul. O locație rezonabilă, doar că în cameră mai aveam între 6-8 colegi de prin diferite țări, cu diferite apucături... destul de neconfortabil mă simțeam când, venind în cameră la 12-1 noaptea de la bar (pentru că doar la bar era wireless și trebuia profitat) câțiva dormeau sau mișunau prin cameră sumar îmbrăcați.
La agenția mai-sus menționată m-a „lovit” norocul după mai puțin de o oră. Găsisem primul job pe aici, ca si „kitchen porter” la o pizzerie italiană din Leicester Square. Mai pe românește, la spălat vase. O experiență succintă, oribilă, cu „aromă” de sclavagism, dar, totodată, cu destule foloase...
Va urma...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu