Pe nesimțite s-a mai scurs un an. Un nou sezon fotbalistic și-a scris istoria în aproape întregul continent. Cortina s-a lăsat peste majoritatea campionatelor și în urma reprezentației a zeci de echipe câteva repere absolut fantastice vor trebui povestite la nepoți.
Oțelul Galați, în opinia mea, ține capul de afiș al acestor povești ce păreau mai degrabă utopice în urmă cu 9 luni. Asemenea basmelor cu zâne, zmei și balauri, băieții noștri de la Dunăre au îmbrăcat haina cavalerului sosit pe calul său alb și a adus mult râvnitul trofeu pentru prima dată în istorie în Moldova. După Grecia lui Rehhagel de la Europenele din 2004, Oțelul a însemnat cea mai nebună și mai frumoasă pagină din istoria recentă a fotbalului, o dovadă că numai prin muncă, ambiție și răbdare se poate atinge orice obiectiv, indiferent cât de greu ar părea. Bucuria adusă pe malurile Dunării bătrâne nu va cunoaște niciodată limite în acest sfârșit de primăvară atât de bogat și de înfloritor pentru orice microbist gălățean. Asta după ce în 2003 retrograda, dar se salva cu ajutorul fuziunii ploieștene, iar în anii următori își propunea mereu salvarea din zona nisipurilor mișcătoare. Trăiesc, personal, Everestul bucuriei unui microbist, cucerit și în 2005 când echipa de suflet, Liverpool, triumfa în finala Champions League.
Cât despre „cormorani”, nu a fost un sezon de poveste... ba dimpotrivă. De uitat instantaneu, odată cu finalul disputei cu Aston Villa de duminică. Plecată la drum cu pretenții mari și un nou antrenor în persoana lui Roy Hodgson, trupa de pe Anfield, din păcate, nu s-a ridicat deloc la nivelul așteptărilor fanilor din întreaga lume, ajungând la un moment dat în trista situație de a se salva de la retrogradare. A fost nevoia de venirea lunii ianuarie și de infuzia de sânge proaspăt atât pe banca tehnică, când s-a întors „regele” Dalglish, cât și în teren odată cu aducerea lui Suarez și Carroll și plecarea mult hulitului Fernando Torres. Revenirea în clasament a fost evidentă, iar cu o etapă înainte de final, „cormoranii” se luptă pentru poziția a cincea cu Tottenham, pentru a salva un sezon mizerabil cu o calificare în Europa League. Asta în timp ce rivalii de la Manchester United s-au încoronat pentru a 19-a oară campioni, depășind cu un titlu chiar pe Liverpool.
În Franța, Lille a pus capăt hegemoniei marseillezo-lyoneze, câștigând după 57 de ani titlul, după ce a dominat aproape în întregime tot campionatul. La fel s-a întâmplat și în Germania cu Borussia Dortmund, campioană după 9 ani, sau în Italia cu Milan, triumfătoare în fața rivalilor de la Internazionale Milano după 8 sezoane.
Pentru că îmi place enorm să țin statistica aproape întregii Europe fotbalistice, n-am putut să nu remarc hăul de puncte cu care F.C. Porto în Portugalia (21 de puncte față de locul 2, Benfica) și F.C. Copenhaga în Danemarca (26 de puncte față de locul 2, Odense, cu 3 etape înainte de final) s-au impus în țările lor, asta în timp ce Glasgow Rangers și Celtic Glasgow în Scoția s-au luptat până în ultima etapă pentru titlul de campioană.
Însă cele mai dramatice dispute au avut loc sau se vor disputa în Belgia, Olanda și, respectiv Turcia. Racing Genk a câștigat cu o jumătate de punct campionatul belgian în detrimentul lui Standard Liege, iar Ajax Amsterdam și-a adjudecat titlul în „finala” cu Twente Enschede din ultima rundă. Fenerbahce și Trabzonspor se vor duela de la distanță în ultima etapă în campionatul turcesc, ambele aflându-se la egalitate de puncte după 33 de jocuri.
În concluzie, un nou tur de forță anual al Bătrânului Continent a luat sfârșit, cu toate bunele și cu toate relele sale (mai ales când mă gândesc la drama lui Mihăiță Neșu), nu rămâne pentru mine decât satisfacția că Oțelul a luat campionatul în România, dar și că fotbalul devine din ce în ce mai mult sportul cel mai adulat de pe Mapamond.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu