Apatia...

A venit Paștele. O nouă confirmare că timpul se scurge implacabil și pe nesimțite. Dar niciodată parcă nu am mai simțit o sărbătoare atât de apatică din multe puncte de vedere. Cum îmi place mai întâi să privesc în curtea proprie, constat, deloc surprins, că mai mult ca oricând nu mă mișcă deloc acest eveniment religios. Dimpotrivă, îmi dă o nouă ocazie să văd ce mulți „prieteni” își arată interesul spre propria persoană, și nu numai.
Odată cu venirea Paștelui, a crescut și doza de nesimțire din mulți, și implicit, din mine. În continuare trec ușor de la stări depresive, la stări euforice în care aduc elogii acestei vieți care, uneori, chiar este superbă. Sper că va fi, și probabil va fi, ultimul meu Paște petrecut pe meleagurile natale. M-am săturat de tot și de toate și vreau să-mi restartez viața prin alte părți... sigur nu va fi mai bine, cel puțin o vreme, dar în timp voi face să fie.
Mi-e scârbă de tot ce mă înconjoară, de toată răutatea, de toată indolența tuturor... mi-e scârbă de „curvele virgine” care parcă nu mai contenesc să se „înmulțească”. Și ca să nu fiu ipocrit, mi-e scârbă și de atitudinea mea, câteodată, de laș. Renunț ușor la unele bătălii, ce sigur ar avea rezultate bune duse într-un timp îndelungat. Dar totul are un sfârșit, inclusiv această stare latentă a lucrurilor.
Poate începerea unei noi vieți prin alte țări, este un remediu la această apatie generală ce m-a înconjurat, asemenea unui scut. Scut de care mă descotorosesc din ce în ce mai greu. Schimbările masive din viața mea sunt la început. Nu este un rezultat sigur, chiar ar putea fi mai rău. Dar ce mai contează... mă simt pregătit pentru acest mare „război”.
Singurele lucruri care îmi fac prezentul să pulseze sunt ascensiunea formidabilă a „cormoranilor” și apariția noului album al lui Andre, din 29 aprilie. Looking forward in beginning something new...