Punți

          ...ce frumos e când accesul spre momentele mult așteptate este sigur dar te pune la încercare...

     Arome de proaspătă primăvară, cărări ce dau într-un luminiș pe care nu l-am mai crezut existând, vise ce par a se îndeplini de la o zi la alta. Stările de anxietate și de depresie par a lăsa încet-încet locul acelor vremuri frumoase prin care m-am maturizat întrutotul dar care au apus demult. Găsit-am motive să descrețesc fruntea și să las „cojocul” solitudinii în dulap pentru un soare ce pare a fi strălucitor, călduros și dătător de viață.
     Lucrurile frumoase chiar apar pentru cine așteaptă, pentru cine „a fost cuminte”, pentru cine merită, într-un cuvânt. Nu sunt cel mai în măsură să judec și să mă pronunț dacă mi se cuvine cununa cu lauri pt cel mai meritoriu și cel mai cuminte celibatar în viață, dar cu siguranță am înfruntat furtunile singur și am așteptat rugându-mă Divinității pentru o turnură spectaculoasă dată asupra existenței mele. De altfel, puțini știu că urma să-mi schimb radical condiția într-un fel sau altul în foarte scurt timp în lipsa unei alternative viabile unui trai decent din punct de vedere sufletesc.
     Așteptarea pare a-și arăta roadele, pronunțarea nu vreau să fie timpurie, dar puntea spre fericire, puntea spre acea iubire mult visată este aproape de a fi pășită în întregime. Singura dilemă ce mi-ar da neliniște în zilele următoare ar fi dacă cealaltă persoană este demnă de încrederea mea, este pregătită pentru a „colabora” cu principiile mele de viață, așa cum și eu mă întreb dacă sunt pregătit sufletește pentru acel sentiment dat dispărut, numit iubire.
     Trecerea de la singurătate la a împărți orice cu sufletul pereche nu părea mai grea ca niciodată, semn că maturizarea și-a găsit locul ei și în inima înfometată de afecțiune. Rămân secundele de numărat și zâmbetul larg de arătat tuturor în semn de mulțumire sufletească pentru un rod așteptat îndelung.